Home >

Updates >

14 -15 Decembrie 2017, junincile irlandeze îşi întâlnesc noile lor familii în cadrul proiectului „Vaci de lapte pentru familii nevoiaşe din Transilvania”

In 14 si 15 decembrie 2017, bucurându-ne de o vreme foarte prielnică, echipa Open Fields a avut bucuria de a  sărbători un nou început în comunităţile din jurul satelor Ighiu, judeţul Alba şi Valea Viilor, din judeţul Sibiu.

 

După o perioadă de 3 săptămâni petrecute în izolare, văcuţele primite cu sprijinul organizaţiei partneră Bóthar din Irlanda au sosit să îşi întânească noile lor familii. La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai presei, primarii din localităţile Ighiu şi Valea Viilor, reprezentanţi ai altor organizaţii partenere, alţi oficiali locali şi mulţi oameni interesaţi şi dornici să facă şi ei parte din acest program.

30 de văcuţe au fost donate în comuna Ighiu, unde organizaţia gazdă, Heks Eper România desfăşoară un proiect tip “after-school” pentru copii proveniţi din familii nevoiaşe. Acest sub-proiect defaşurat în Ighiu, a fost posibil şi datorită donaţiei facută de organizaţia DOW AgroSciences din SUA.

 

În Valea Viilor, Sibiu şi în satul Roadeş din Braşov au fost donate 35 de juninci altor familii, care beneficiază astfel de şansa unei mâini întinse care să îi ajute să se ridice, şansa unui nou început.

 

Astfel de momente sunt întotdeauna emoţionante, iar sătenii văd această ocazie ca un pas mare în direcţia unui viitor mai bun şi mai plin de speranţă.

 

Atât beneficiarii cât şi liderii comunităţilor au arătat entuziasm şi recunoştinţă faţă de organizaţia Open Fields pentru schimbarea oferită şi doresc să facă tot ce le stă în putinţă pentru a oferi un viitor mai bun celor ce vin în urma lor.

DONATE

EN

OPEN FIELDS FOUNDATION

Str. Mihai Romanul nr. 19, 400495 Cluj-Napoca, Romania

Tel.: +40 264 403 680   |   Fax: +40 264 403 682

office@openfields.ro